... de 19 ani alaturi de persoanele cu nevoi speciale

TABARA IN PIANU DE JOS

 

După o vară plină de activităţi, aşa pe la începutul toamnei ne-am decis să mergem pentru şase zile în tabără unde să ne relaxam şi să ne pregătim pentru o nouă etapa a acestui an, locul câştigător a fost Pianu de Jos, o localitate din judeţul Alba unde ne-am simţit grozav.
Şi aşa luni de dimineaţa, încărcaţi de bagaje şi voi buna am pornit la drum. După un drum nou pentru toţi am ajuns cu bine în Pianu unde am fost întâmpinaţi de Mariana, o persoană extraordinară care ne-a arăta locul unde o să ne petrecem cele câteva zile de tabără. Căsuţa în care am locuit era frumos amenajată, avea doua camere fiecare având patru paturi, două băi şi o bucătărie spaţioasă.

În prima zi după ce ne-am aranjat lucrurile şi ne-am familiarizat cu locul în care am fost cazaţi am pornit prin sat să cunoaştem şi localitatea. Cum am ieşit din curte am fost plăcut surprinşi de pârâiaşul care trece prin faţa porţi, pârâiaş ce era de fapt şanţ, aflând ceva mai târziu că cele doua pârâiaşe care treceau pe margine drumului se uneau şi se vărsa în pârâul care trece prin localitatea. Mergând mai departe am descoperit grădiniţa cu geamuri colorate si şcoala frumos amenajata, nici biserica ne a lipsit descoperind în final un sat linişti, curat, ospitalier şi cu oameni amabili.
Terenul de golf din Pianu de Jos a fost un alt loc nou pe care l-am vizitat, unde am avut ocazia să vedem cum se joaca acest sport şi cum arată singurul teren natural de golf din Europa. După ce am părăsit terenul am plecat cu gândul la maşinuţele mici care treceau pe lângă noi, la peisajul unic pe care l-am admirat şi aerul proaspăt care ne înconjura.

pe terenul de golf
tot grupul la intrarea pe terenul de golf

În următoarea zi am avut concurs de gimnastica unde participanţi au fost foarte bine pregătiţi, juriul declarând că toţi participanţi au câştigat locul I, fiindcă au ajuns cu toţii în acelaşi timp la linia de sosire. Fiecare primind un premiu pe măsura străduinţei sale.

faceam trenuletu dupa ce am terminat concursul de gimnastica
in timpul concursului de gimnastica

La mijlocul săptămâni am vizitat mânăstirea din Strungarii, un loc liniştit care îţi da speranţă şi te umple de voie bună. În acesta călătorie am avut doua persoane, Calin şi Rareş care ne-au ghidat paşii. După vizitarea mănăstiri am ajuns la internatul din Strungari, unde am mâncat, bucătăresele de acolo ne-au servit o mâncare extraordinara în toată săptămâna. După ce am luat masa, înainte să începem jocurile am cunoscut copiii care erau cazaţi acolo. Împreuna cu cei doi animatorii socio-educativi, copiii de la internat şi noi cei de la „Raza de Soare” am petrecut câteva clipe în care ne-am cunoscut şi ne-am jucat împreună. Jocurile ne-au plăcut aşa de tare încât şi după ce am ajuns acasă copiii doresc să ne mai jucăm.




Sandor, la intrare in manastire
manastirea din Strungari



Gelia si Sandor in sala de de recreere a internatului

in timpul jocurilor

in timpul jocurilor

in timpul jocurilor
la Srungari, impreuna cu copii de la internat

Vineri după-masă, pe când ne odihneam am aflat că circul este un sat şi v-a da un spectacol. Curioşi şi entuziasmaţi de cele auzite am pornit la circ. Intrând în sală ne-am găsit locurile potrivite şi am aşteptat să înceapă spectacolul. Când a început spectacolul am fost surprinşi de numere de magie,de clow-ul şi de şarpele imens care au fost prezentate pe scenă.

cele patru persoane care au tinut spectacolul de circ
eeee! eram atenti la spectacol

Iar în final după cinci zile în care ne-am odihnit, am vizitat şi am cunoscut lucruri noi, ne-am luat rămas bun de la Mariana şi domnul poştaş, ne-am pregătit bagajele ne-am aranjat în maşina şi am pornit spre casa.

Doneaza prin Paypal

Descarca