... de 20 ani alături de persoanele cu nevoi speciale

POVESTEA RAZEI DE SOARE

        A fost odată, demult, tare demult, o împărăție îndepărtată printre astre așezată. Stăpân peste acest ținut era Soarele, care avea multe fete, care de care mai frumoasă și mai harnică. Într-o zi bătrânul Soare îşi chemă fetele pentru a le întreba ce doresc să facă în viață, pentru ca erau suficient de mari pentru a-și asuma responsabilități. Prima rază, cea mai mare dintre surori, a spus că vrea s-o ajute pe primăvară să încălzească pământul și să trezească natura la viață. A doua dorea să mângaie mugurii florilor, pomilor pentru a umple de culoare și mireasmă natura. Urmatoarea ar fi dorit să îmbujoreze capșunile, să-și pună cireșe la urechi și să danseze în valurile galbene ale grâului alături de briza minunată a verii. Si tot aşa fiecare rază și-a exprimat dorința, iar Soarele s-a bucurat foarte mult şi le-a dat binecuvantarea urându-le să-şi îndeplinească misiunea cu succes.

        După plecarea razelor surori, Soarele observă pe fiica sa cea mai mică, mai palidă, mai slabuță, care stătea ruşinată într-un colt, cu ochii plecați în pământ, pentru că nu știa ce i-ar placea să facă. L-a rugat pe tatăl său să o lase să colinde pamântul în lung și în lat, să îl cunoască mai bine și poate atunci îşi va descoperii adevărata menire.

        Soarele, care o iubea nespus de mult, a încuviințat, iar micuța rază a plecat pe o adiere răzleață de vânt. A străbătut munții, pădurile, câmpiile mănoase, dealurile împodobite de viță de vie și pomi fructiferi, s-a plimbat pe deasupra mărilor, oceanelor și a plajelor, dar peste tot găsea pe câte una din surorile ei, care avea grijă ca fructele, cerealele să se coacă și oamenii să se bucure de rodul pământului. Micuța rază se străduia, dar nu-şi găsea chemarea nicaieri, până într-o zi când, hoinărind lipsită de speranță, îi atrase atenția nişte glasuri suave de copii. Privi în jos și observă o mulțime de copii care se jucau în curtea unei grădinițe. Alergau, se jucau, iar ca la un semn toți au început să cânte, asemeni unui cor de îngeri. Raza, fascinată, s-a rotit pe deasupra lor, le-a mângâiat căpșoarele, s-a jucat în părul lor, iar când copiii au intrat în grădiniță, raza a vrut să-i urmeze, dar nu a reuşit decât să-i zărească pe ferestrele larg deschise. Începea să simtă ceva inexplicabil: „Oare mi-am găsit menirea?” se întreba ea. Câteva zile nu a mai plecat de lângă grădiniță, îi aștepta pe copii să se joace în fiecare zi. Era fericită, iar copiii se bucurau când o vedeau și parcă mai mult se distrau. Zilele au trecut şi a venit toamna, mohorâtă. Copiii se jucau mai puțin pe afară, uneori nu se întâlneau cu raza deloc, ea fiind ascunsă de norii ploilor reci. Atunci ei au hotărât să o invite pe prietena lor, Raza de soare în clădirea lor, să devină protectorul lor, iar Asociația să-i poarte numele.

        Şi uite așa se încheie povestea noastră, Raza de soare și-a gāsit menirea pe pământ, aceea de a veghea cu blândețe drumul copiilor (unii dintre ei deveniți adulți), care pășesc voioși pragul Asociației ,Rază de Soare”.

Arhive

Doneaza prin Paypal